Da, dă-ți timp! Timp să înveți, timp să observi, timp să te bucuri de drumul pe care ești. Ne uităm la marii fotografi și îi admirăm pentru rezultatul muncii lor, îi învidiem pentru talent și ne simțim neputiincioși uneori în fața talentului lor. Dar nu ne uităm la drumul ce l-au parcurs până în acel moment. Nu ne uităm la suferințele, bucuriile, descurajările primite, zecile de momente în care au spus “gata, renunț”, ce le-au avut pe parcursul drumului. Dar nu au renunțat. Nu au renunțat și azi se află aici, în momentul ăsta în care ți-ai dori să fii și tu.
Dar dă-ți timp și ai răbdare! Și, mai presus de orice, bucură-te!
Îmi aduc aminte de începutul meu. Am prins din senin parcă drag de fotografia de nou născut (de fapt, așa cum am mai zis, dragul a venit o data cu nașterea fiicei mele). Nu știam absolut nimic. Nici să editez, nici să setez aparatul, nici lumina nu o simțeam, nici posing, nici nimic. Și m-am dus așa neștiutoare la workshop-ul organizat de Olga Vușcan și Camelia Burduja. În Cluj. Numai eu știu ce a fost în sufletul meu. 😀 Dat fiind faptul că Ovidiu meu știe atât de multe, lumea se aștepta încă de la început să știu și eu. Dar știi ce? Nu era deloc așa. Eu aveam drumul meu, diferit de al lui. Îmi aduc aminte cum Olga ne-a zis să setăm balansul de alb pe la nu știu câte grade kelvin. WTF?!?! Ce e aia și cum se face aia? Toți ceilalți participanți au început să umble în aparate iar eu muream în mine că nu știam să fac. :))) Atunci îmi era rușine să recunosc, azi nu. Pentru că azi am înțeles cât de normal era acel lucru. Că eu eram abia la începutul drumului meu. Și ce drum frumos! Noroc că am avut lângă mine un om atât de minunat precum Ovidiu care nu m-a învățat fotografie. M-a învățat cum să mă bucur de această meserie, iar când simțea că o iau prea în serios, mă trăgea de mânecă și îmi reamintea să mă concentrez pe bucurii și reușite și să las drumurile altora să își urmeze calea. Calea mea nu o mai are nimeni și o pot face atâât de frumoasă!
Am ajuns azi în punctul în care știu să setez balansul de alb :)))), știu că mai am multe de învățat, dar tocmai pentru că mai am multe de învățat mă bucur atât de mult. Am un drum și o viață minunată! Și voi aveți, trebuie doar să respirați, să închideți ochii și să vedeți binecuvântările.
Începutul vostru cum a fost? Mi-ar plăcea să îl aflu.
Iar, în loc de final, las câteva fotografii cu ultimul produs realizat de noi. Pătuțul bunicii. O serie limitată va fi prezentată la Târgul de Recuzită din Cadrul Conferinței Romanian Family Portrait Academy Romania, unde vom fi și noi prezenți.
Cu drag,
Alina Leșan
4 Comments
Raluca Mester
Eu! Eu sunt acum la începutul drumului. Visez din liceu sa fiu fotograf. Atunci aveam mai mult curaj, și timp sa experimentez, dar nu am avut nici aparat și nici posibilitatea să îmi cumpăr. Acum am aparat, dar nici eu nu știu să setez balansul de alb :))) și vreau să învăț, dar nu mai am timp. Și parcă îmi lipsește și curajul.
Îmi doresc mult de tot sa fiu ca cei pe care ii admir, încerc să rup orice bucățică de timp sa mai învăț ceva. Dorința de a deveni fotograf de familie a venit odată cu nașterea băiețelului meu. Știam încă dinainte de a fi însărcinată că îmi doresc o schimbare de carieră (am lucrat în domeniul IT, dar simțeam mereu că nu mă reprezintă).
Știu că fiecare avem drumuri diferite, dar mă încurajează mult sa știu că așa e începutul pentru toți: cu emoții mari, cu ne-stiut. Îți mulțumesc pentru acest articol!
Alina Lesan
Daca am sti toti ca aceleasi frici se ascund in fiecare din noi, poate ar fi mai usor 🙂 Doar ca toti le mascam, de frica sa nu le vada ceilalti. Cand incetam sa ne mai pese de parerile celorlalti incepem sa ne bucaram de viata si drumul nostru care e doar al nostru. Din fericire am reusit sa fac mari progrese in directia aceasta.
Curajul e o alta parte frumoasa si importanta. Eu mi-l pierdeam si mi-l pierd usor si des 😀 Aici intervine Ovidiu meu mereu care imi vorbeste despre curaj de cate ori are ocazia. Spune ca pe el eu l-am ajutat cand i-am daruit un magnet de frigider cu mesajul ~You get in life what you have the COURAGE to ask for~. Deci, daca ai nevoie de o lectie de curaj, la noi vii :)) Nu te gandi ca nu stii sa faci anumite lucruri. Ia-o cu pasi mici. Mici mici. Daca vei vrea sa faci fotografie de nou nascut, ia-o in pasi mici. Fiecare zi te va invata ceva. Te imbratisez si iti doresc sa nu iti abandonezi visul! Eu ma bucur tare mult ca nu am facut-o.
Flori
Buna Alina.
Randurile tale sunt scrise din gandurile mele 😉 Cata nevoie am de timp ..sunt pasionata de vreo cativa ani de fotografie, insa mereu am amanat si aman sa fac din asta o arta din care sa mi accord placerea de a fi eu si aparatul. Recent am achizitionat cursul sotului tau si am realizat ca sunt afon in toate 😁 tot ceea ce credeam ca stiu , nu are valoare ! 😏 Insa , sper curand sa devin mai abila in tehnici si fotografiile sa prinda contur. Sunt zero pe editare , nu se prinde deloc 😁😂
Oricum un lucru bun am realizat .. fotografia de nunta nu ma reprezinta , o sa ma axez pe fotografie de nou nascuti !
Deci , inceputul meu abia acum incepe ! 🙂
Frumos articol !
Succes in atelierul de caramele ! Tot ceea ce ti doresti sa prinda contur !
Cu drag ,
Flori
Alina Lesan
Stii de ce sunt din gandurile tale? Pentru ca toti le avem, dar de multe ori ne e rusin sa recunoastem. Nu te astepta sa stii tot din prima pentru a incepe cu adevarat. Ia-o pas cu pas. Mai ceri un sfat, mai intelegi tu una alta si incet incet se leaga totul frumos si armonios. Si eu am simtit ca nu ma reprezinta fotografia de nunta. Cel putin, nu inca.
Mult succes in drumul tau! Si de ni se vor intersecta vreodata drumurile, sa vii sa iti dau o imbratisare plina de curaj!