Povestea Rulotei :)

Încă de la început vă spun că nu știu încotro va duce acest articol. Motivația din spatele lui e multiplă. Aș fi vrut inițial să fie despre frumos și motivare dar pe parcurs au mai aparut și sentimente de tristețe.

Să începem cu frumosul. 🙂

Anul trecut pe vremea aceasta am văzut o fotografie cu o mini rulotă și inima mi-a tresărit la vederea ei. Și atunci când tresare inima, e semn că trebuie să încerc și eu acel lucru. (Așa l-am ales și pe Ovidiu meu, când mi-a tresărit inima din toate încheieturile. 🙂 )Am făcut proiectul, am făcut vreo 2 prototipuri și în final am ajuns la 2 variante ușor diferite ca formă. Le-am pus în atelier și urmau să fie pictate. Dar, a intervenit frica. Frica că eu nu sunt suficient de talentată pentru acest proiect. Un an întreg am trecut pe lângă ea… inima tresărea de fiecare dată. Dar fricile îmi spuneau că nu e de mine, că nu sunt în stare. Niciodată nu am știut să desenez un cerc perfect sau un om frumos 🙂 M-am considerat anti talent la tot, mai ales la desen, crescând lângă o soră super mega extra talentată în acest domeniu. I-am zis mereu că, ea fiind mai mare, a luat și talentul meu când s-a născut și mie nu mi-a lăsat nimic. :)) Buuun! În acest an am mers de câteva ori cu o rulotă adevărată, mulțumită celor de la GoCamper. Una din aceste dăți a fost timp de 40 de zile 😀 Asta mi-a sădit în suflet o dragoste nebună pentru rulote și viața de rulotist. Mâine m-aș muta definitiv în una și aș cutreiera întreaga lume. Și asta m-a făcut să îmi doresc și mai mult această mini rulotă de lemn, să aduc acea dragoste și în fotografiile mele. Astfel că, acum o săptămână când m-am întors din concediu, cu sufletul liniștit și am ajuns în zona Sucevei unde am găsit o toamnă perfectă ce mi-a inundat tot corpul de fericire, cum m-am trezit a doua zi m-am dus direct în Atelierul de Caramele, am luat încrezătoare rulota și nu m-am oprit până nu am terminat-o. Și știți ce? Îmi place ce a ieșit!!! Din anti-talentul meu, am înțeles că, mai ales în recuzita foto, nu trebuie ca totul să iasă perfect și că perfectul e relativ. În acest domeniu, singura perfecțiune care trebuie să reiasă din orice fotografie e puiul de om. Că da, ei sunt toți perfecți. Iar faptul că liniile nu sunt perfecte, fereastra poate un pic tremurată, au adus de fapt un plus de valoare. O iubesc!!

Proiectul rulotei însă nu îmi aparține. Ideea e inspirată de la fotografii din afară. Așa cum cele mai multe din idei sunt așa. Copiem până nu mai știm de unde a pornit originalul. Partea tristă e că zilele trecute m-au atins niște cuvinte. Mi-aș dori ca cel ce le-a scris să vadă în sufletul meu. Să vadă toate temerile, dorințele, vibrațiile, dar mai presus de toate să vadă sufletul curat cu care realizez orice lucru în Atelierul meu de Caramele. Știu că cei mai mulți nu mă cunoașteți și chiar dacă ne-am văzut personal, e greu să citești sufletul unui om din 1-2 întâlniri. Dar vă spun eu că în spatele atelierului nu se află niciun gând rău, nicio dorință de concurență, nimic urât. Pentru că scopul meu e să îmi trăiesc viața frumos, să ajut de fiecare dată când pot, iar gândurile mele să fie mereu senine, fără ascunzișuri. Fac cu sufletul, chiar fac totul cu sufletul. Atelierul de Caramele e primul proiect venit în totalitate din inima mea, lucrat cu seninătate.

Deci, vă rog din suflet, înainte de a arunca cu vorbe, uitați-vă de două ori. Mai bine ne unim forțele în a face bine. Am fi cu un pas mai aproape spre o lume mai frumoasă!

Acestea fiind zile, cum vă place mini rulota mea? E abia prima, și imediat ce îmi refac sufletul urmează să le refacem și pentru voi, dragii mei!

                                                  

                                                

 

 

Cu drag,

Alina Leșan

Add Comment

Minimum 4 characters